![]() Telefonul de încredere:
(022) 72-58-88 .
|
||
Şapte incendii s-au produs în Republica Moldova Conform ultimelor informaţii ale Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, la moment se circulă cu dificulatate în unele localităţi din regiunea de nord a ţării, dar drumurile naţionale sînt practicabile. Administraţia de stat a drumurilor a antrenat în lucrările de dezăpezire şi curăţire a gheţei un efectiv de 245 de personae şi 213 unităţi de tehnică. Odată cu temperaturile scăzute de afară, întregul efectiv al Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale îşi concentrează toate eforturile în vederea preîntîpinării situaţiilor excepţionale. În pofida acţiunilor întreprinse, în urma temperaturilor scăzute 5 persoane au fost internate în spital cu simptome de hipotermie. În contextual incendiilor care se produc în ţară, majoritatea acestora au izbucnit în sectorul locativ.
6 February, 2012 - 11:16
Şedinţa Comisiei pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova Astăzi la Guvern a avut loc şedinţa Comisiei pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova convocată în vederea executării indicaţiei nr.1223-39 din 26 ianuarie 2012 a Prim-ministrul Republicii Moldova, în vederea evitării consecinţelor provocate de temperaturile joase, a riscurilor producerii unor accidente cu caracter tehnic sau energetic.
În cadrul şedinţei Şeful Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale dl Mihai Harabagiu a prezentat informaţia operativă privind situaţiile excepţionale produse pe teritoriul ţării în ultimele 24 de ore.
4 February, 2012 - 13:39
Două persoane au căzut pradă flăcărilor Pe parcursul ultimelor 24 de ore în Republica Moldova au avut loc 9 incendii în care şi-au pierdut viaţa 2 persoane. Primul incendiu în care a decedat o persoană a avut loc în raionul Călăraşi, satul Vălcineţ. O femeie de 81 de ani a fost răpusă de flăcări în propria locuinţă. Incendiul a mistuit bunurile materiale din interiorul unei odăi. Cel mai probabil focul a pornit din cauza nerespecării regulilor antiincendiare la exploatarea sobei. Un alt incendiu care a răpit viaţa unui bărbat de 47 de ani s-a produs în raionul Rîşcani, satul Mihăilenii Vechi. De această dată cauza incendiului este imprudenţa în timpul fumatului.
4 February, 2012 - 12:37
O persoană a decedat în prejma punctelor de reabilitare Un bărbat de 76 de ani a decedat în plină stradă, în apropierea unui punct de reabilitare a Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale instalat pe str. Bogdan Voievod nr.2 din mun. Chişinău. Tragedia s-a produs în jurul orei 12. Bărbatul a intrat în cort pentru a se încălzi şi a consumat un pahar de ceai. În discuţii cu angajaţii Serviciului, dumnealui a spus că vrea să se încălzescă pentru că afară este foarte frig. Persoana s-a aflat în cort 20 de minute şi nu manifesta semne de boală. Ieşind din punctul de reabilitare a trecut drumul şi a căzut la pămînt. Trecătorii au alertat salvatorii aflaţi în cort. Angajaţii Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale au chemat de urgenţă Serviciul 903. Bărbatul a fost adus la punctul de reabilitare unde salvatorii i-au acordat primul ajutor medical.
3 February, 2012 - 13:59
Corturi de reabilitare instalate de Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale al Ministerului Afacerilor Interne va instala începînd cu ziua de astăzi puncte de reabilitare, pentru persoane care sînt expuse mult timp temperaturilor scăzute de afară. Primele puncte de reabilitare vor fi instalate pe str. Calea Ieşilor nr. 3, str. Aleea Gării- Gara Feroviară şi în apropierea Pieţei Centrale. Alte şapte corturi urmează să fie instalate pe parcurs, în alte puncte strategice, cu aglomeraţie de persoane. În cadrul punctelor de reabilitare, angajaţii Serviciului vor oferi oamenilor apă potabilă, ceai şi posibilitatea de a se încălzi. Corturile vor fi încălzite cu generatoare, iar temperatura nu va fi mai mică de 15 grade. Oamenii pot beneficia de aceste puncte zilnic, începînd cu ora 8.00 dimineaţa
1 February, 2012 - 15:24
Pompierii au demarat raiduri în sectorul locativ Odată cu iniţierea regimului sporit de activitate a Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, inspectorii supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor organizează raiduri de verificare a stării antiincendiare în sectorul locativ. Situaţia alarmantă, privind majorarea numărului de persoane decedate în incendii, a făcut ca pompierii să întreprindă măsuri suplimentare de prevenire a acestora. În localităţile rurale pompierii vor merge de la casă la casă pentru a atenţiona încă o dată că sobele defecte şi fumatul în propriile locuinţe duc la producerea tragediilor. Pompierii şi-au propus să intensifice măsurile de profilaxie a incendiilor în fondul locativ, prioritar fiind persoanele cu vîrstă înaintată, singuratice şi cele de categorie vulnerabilă.
1 February, 2012 - 11:34
Două personae au decedat în incendii Temperaturile scăzute de afară îi determină pe oameni să nu ţină cont de regulile de apărare împotriva incendiilor, atunci cînd vor să se încălzească. Astfel, şi în ultimele 24 de ore, dintre cele 15 incendii produse pe întreg teritoriul ţării, două au fost cu pierderi de vieţi umane. Un bărbat de 59 de ani şi-a pierdut viaţa în satul Terebna, raionul Edineţ, în incendiul care a izbucnit în casa sa, fiind depistat carbonizat. În satul Rediul Mare, raionul Donduşeni, proprietarul casei, de 82 de ani a fost depistat de către pompieri după stingerea incendiilor. Specialiştii preconizează că o cauză prealabilă ar fi nerespectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor la exploatarea aparatelor electrice de uz casnic.
1 February, 2012 - 10:54
Activitate în regim sporit a Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale În contextul temperaturilor scăzute, Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, începînd cu 30 ianuarie curent, va activa în regim sporit, în vederea preîntîmpinării incendiilor şi altor situaţii excepţionale. În ultimele 24 de ore, pe teritoriul Republicii Moldova, au avut loc 15 incendii, în trei dintre care au decedat patru persoane. Este vorba de incendiul produs în municipiul Chişinău, în urma căruia a fost depistată o femeie de 81 de ani, carbonizată. Specialiştii înaintează o versiune prealabilă a izbucnirii incendiului, ca fiind nerespectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor la utilizarea focului deschis, mai ales că apartamentul bătrînei era deconectat de la energia electrică.
30 Ianuarie, 2012 - 10:41
Acţiuni întreprinse de salvatori Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor va activa pentru întreprinderea tuturor măsurilor necesare de prevenire a situaţiilor excepţionale legate de condiţiile climaterice de iarnă. În scopul pregătirii pentru acţiuni în condiţii meteorologice dificile vor fi analizate în cadrul şedinţelor a Comisiei pentru situaţii excepţionale, de diferite nivele, gradul de pregătire a serviciilor teritoriale. Vor fi efectuate calculele forţelor şi mijloacelor necesare lichidării consecinţelor situaţiilor dificile şi avariilor. Vor fi monitorizate sectoarele de drum care pot fi blocate sau greu accesibile în sezonul rece, localurile unde pot fi cazaţi sinistraţii rămaşi blocaţi în mijloacele de transport în caz de întroienire ale drumurilor.
27 Ianuarie, 2012 - 11:13
Achiziții publiceAnunţuri privind procedurile de achiziţii
|
Atenţie!!!În caz de urgenţă apelaţi 901
SondajAveți încredere în salvatori?
Da
90%
Nu
10%
Total votes: 727
Cine e onlineÎn acest moment sunt 0 utilizatori şi 10 vizitatori online.
|
|
© Copyright «SPCSE» 2007 - 2012
Drepturile de autor, al conţinutului amplasat pe site, sunt păzite de legislaţia RM. La utilizarea informaţiei de pe acest site este obligatoriu de a indica link-ul www.dse.md. |
||