Recent la Chişinău a fost desfăşurată Şedinţa Comitetului Director în cadru Proiectului Serviciului Mobil de Reanimare şi Descarcerare SMURD 2. În cadrul evenimentului, responsabili din Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă din Republica Moldova, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi, România, Inspectoratul General a Aviaţiei din România, dar şi ai Ministerului Sănătăţii şi Protecţiei Sociale au discutat activităţi de viitor în vederea implementării programului, fiind trecută în revistă situaţia privind achiziţiile în proiect, dar şi raportul de progres. Responsabilii au vorbit despre zona de cooperare transfrontalieră România – Republica Moldova, îmbunătăţire infrastructurii de operare a Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare, creşterea nivelului de pregătire, dar şi menţinerea capacităţii personalului de intervenţie în situaţii de urgenţă. Potrivit programului perioada de implementare a activităţilor are loc în anii 2019 – 2022. În cadrul proiectului vor fi reconstruite două puncte de operare SMURD la Ungheni şi Cantemir, fiind prevăzută construcţia a patru platforme de aterizare – decolare pentru elicoptere SMURD în preajma a patru spitale din Chişinău, Bălţi şi Cahul.