Ieri, 23 iunie, la casa de cultură din orașul Ștefan-Vodă, a avut loc un concert de caritate, pentru susținerea pompierului Radu Tudoreanu, care suferă de o maladie complicată. Biletele pentru concert au fost cumpărate de oamenii cu suflet mare, care au venit cu speranța să ajute salvatorul. Aceștia au fost locuitori din Căușeni și Ștefan-Vodă, și funcționari publici din cadrul mai multor instituții din aceste raioane. Concertul a fost organizat de către Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale al Ministerului Afacerilor Interne, cu susținerea Administrației Publice Locale, Poliției de Frontieră, Inspectoratului de Poliție, pe scenă urcînd Orchestra “Plai Moldovenesc” a SPC SE, Fanfara Poliției de Frontieră, dar și mulți alți artiști de muzică popular și ușoară, printre care Adriana Ochișanu, Ion Suruceanu, Adrian Ursu și Vitalie Dani. La eveniment au fost prezenți președinții de raion Căușeni și Ștefan-Vodă, dar și reprezentanți ai Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale. Oficialii și-au exprimat respectul și admirația pentru salvatorii și pompierii care salvează vieți omenești, venind totodată cu mesaj de încurajare pentru pompierul Radu Tudoreanu, care activează în cadrul Unității salvatori și pompieri Ștefan-Vodă. Salvatorul a fost însoțit la concert de către familie și apropiați. Datorită concertului de caritate pentru tratamentul de care are nevoie colegul-salvator, a fost adunată suma de peste 90 mii lei, bani colectați de la vînzarea biletelor, de la tîrgul amenajat în holul casei de cultură, unde a avut loc concertul de ieri, dintre care 20 mii lei, bani care au fost donați de către colegii din cadrul subdiviziunilor Ministerului Afacerilor Interne - Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale, Poliția de Frontieră, Serviciul Protecție Internă și Anticorupție, Inspectoratul General de Poliție, Departamentul trupelor de carabinieri etc. Suma de bani este un suport în plus pentru pompierul Radu Tudoreanu, pentru tratamentul de mai departe. Amintim, că o altă acțiune de caritate, a fost desfășurată și la Chișinău, în luna mai, în incinta Palatului Republicii, unde a avut loc un tîrg cu produse și obiecte hand-made. Acțiunea a fost organizată de către ministrul culturii, Monica Babuc, la fel pentru susținerea pompierului.