Ploile din 11 iulie curent, au compromis culturi agricole şi au adus pagube gospodăriilor în mai multe localităţi din ţară. În satul Hruşova, raionul Criuleni nouă case au fost înnămolite. Administraţia publică locală a remediat situaţia, intervenind pentru pomparea apei cu 3 motopompe. În raioanele Căuşeni şi Basarabeasca, vîntul puternic, a deteriorat acoperişul a peste 11 case de locuit. A mai fost prejudiciat porţiuni din drumul local, dar şi doborît un pilon electric. Ploile au compromis şi culturile agricole, 215 ha culturi în satul Ursoaia, Căuşeni, iar 22 ha de livezi în Cobusca Veche, Anenii Noi. Pagubele materiale cauzate de ploi vor fi estimate de către Comisiile pentru situaţii excepţionale locale.