În această noapte salvatorii din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de urgență au intervenit pentru a efectua lucrări de descarcerare în urma unui accident grav care s-a produs în municipiul Chișinău. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 02:20. Potrivit datelor înregistrate, un automobil de model Hyundai s-a tamponat într-un copac la intersecția străzilor Lacului și Vasile Alecsandri din capitală. La fața locului în cel mai scurt timp a ajuns un echipaj de salvatori care au stabilit că în urma impactului un bărbat a rămas blocat în automobilul avariat. Pompierii au reușit evacuarea promptă a acestuia din fiarele autoturismului. În urma accidentului de circulație victima, un bărbat în vârstă de 20 de ani s-a ales cu diverse traumatisme și a fost transportat la Institutul de medicină urgentă din municipiul Chișinău pentru ulterioare îngrijiri medicale. Cauza și circumstanțele producerii accidentului urmează a fi stabilite de organele de drept.