UPDATE 13:50 minute DECLARAȚIILE POPIERILOR: Cei doi pompieri, care au suferit arsuri, în timpul intervenției din strada Maria Lătărețu numărul 22, sînt internați la Centrul de Leziuni Termice pentru îngrijiri medicale. Pompierii sînt în afara pericolului, iar medicii declară că starea lor este medie-stabilă.
Serviciul Salvatori şi Pompieri a fost solicitat în această dimineaţă pentru a lichida un incendiu izbucnit într-o saună de pe str. Maria Lătăreţu numărul 22 din capitală. Apelul la Serviciul 901 a fost recepţionat la ora 06:00. La faţa locului au fost îndreptate trei autospeciale de intervenţie. Ajunşi, salvatorii au stabilit că arde camera de aburi de la demisol a unei saune cu două nivele. Specialiştii au reuşit să localizeze arderea în 30 de minute, anunţând lichidarea finală la ora 07:06 minute. Pompierii au salvat o femeie în vîrstă de 32 de ani imobilizată în scaun cu rotile, evacuând-o de la nivelul doi al clădirii. În urma arderii, a fost afectată camera cu aburi de la demisol, iar de fum au fost deteriorate bunurile materiale de la primul şi al doilea etaj pe o suprafaţă de 80 metri pătraţi. În procesul de intervenţie, doi pompieri ai Serviciului Situaţii Excepţionale au primit arsuri, fiind internaţi la Centrul de Leziuni Termice din mun. Chişinău. Viaţa acestora este în afara oricărui pericol. Toate circumstanţele şi cauza producerii incendiului urmează a fi stabilite ulterior de către inspectorii supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor.
Pentru FOTO, accesati AICI