Astăzi, 25 octombrie 2024, a avut loc ceremonia oficială de închidere a cursului de instruire de bază privind pregătirea echipei de căutare-salvare urbană (USAR) a Republicii Moldova. Ceremonia a avut loc în incinta Centrului Republican de Instruire al IGSU din localitatea Răzeni, raionul Ialoveni.
La eveniment au participat Ministrul Afacerilor Interne, domnul Adrian Efros, conducerea IGSU, ambasadorul Republicii Turcia în țara noastră, domnul Uygar Mustafa Sertel, și coordonatorul de proiecte în cadrul Agenției Turcă de Cooperare și Coordonare (TIKA), domnul Tarik Mete, precum și formatorii cursului din cadrul Agenției pentru Gestionarea Dezastrelor și a Situațiilor de Urgență din Turcia (AFAD).
Oficialii au mulțumit partenerilor din Republica Turcia pentru sprijinul acordat la realizarea cursului și au menționat că colaborarea bilaterală contribuie la schimbul de cunoștințe și întărește relațiile între țările noastre în domeniul protecției civile.
În discursul său, Ministrul Afacerilor Interne, domnul Adrian Efros, a subliniat că USAR Moldova reprezintă mai mult decât o echipă de intervenție: este o expresie a capacității statului de a proteja cetățenii și de a contribui la securitatea regională. Potrivit oficialului, obiectivul principal este ca USAR Moldova să fie pregătită pentru acreditarea internațională și să devină o echipă de referință în regiune. Acest lucru va permite Moldovei să participe activ în operațiuni internaționale de salvare și să fie un partener de încredere în cadrul mecanismelor de protecție civilă europene și globale.
Ceremonia de finalizare a cursului s-a încheiat cu înmânarea certificatelor de calificare și diplomelor de merit din partea conducerii MAI și IGSU.
Amintim că, în perioada 21-25 octombrie 2024, echipa USAR, formată din 30 de salvatori din cadrul IGSU, a participat la un program de instruire de bază în domeniul căutării-salvării urbane.
Salvatorii USAR Moldova au perfecționat capacitățile de intervenție, iar programul cursului a cuprins lecții teoretice și sesiuni practice. Lecțiile au fost susținute de o echipă de 6 formatori, experți din cadrul Agenției pentru Gestionarea Dezastrelor și a Situațiilor de Urgență din Turcia (AFAD).
Lecțiile teoretice au abordat mai multe aspecte specifice domeniului de căutare-salvare în mediu urban, printre care gestionarea situației, managementul bazei de operații, organizarea eficientă a echipei, gestionarea acțiunilor, timpul desfășurării misiunilor, dar și specificul echipamentelor de protecție personală. De asemenea, au fost tratate tematici specifice, privind efectuarea lucrărilor de sfărmare, tăiere și ridicare a materialelor precum lemnul, betonul și fierul.
Mai mult, formatorii au axat atenția asupra metodelor și particularităților în procesul de deblocare și extragere a persoanelor din dărâmăturile blocurilor prăbușite, dar și salvarea sinistraților de la etajele superioare ale clădirilor avariate.
În timpul sesiunilor practice, salvatorii moldoveni au pus în aplicare tehnicile însușite în condiții realiste. Salvatorii IGSU au lucrat în echipă, utilizând echipamentele specifice și au exersat metodele de evaluare a construcțiilor avariate și au simulat căutarea și deblocarea sinistraților din spații înguste.
Cursul a fost organizat cu sprijinul Agenției Turcă de Cooperare și Coordonare (TIKA), având drept scop perfecționarea și consolidarea capacităților de intervenție ale echipelor de salvare din Republica Moldova, în vederea alinierii acestora la standardele europene în domeniul protecție civile.