În după amiaza zilei de astăzi salvatorii au organizat o explozie dirijată la breşa digului de protecţie, între hotarele terenurilor agricole a satelor Goteşti raionul Cantemir şi Chircani raionul Cahul. Explozia a fost necesară pentru a elibera de gunoaie şi deşeuri breşa din dig, iar apa acumulată în satul Ghioltosu să se poată scurge, eliberînd terenurile. Pînă seara, o a doua explozie, va fi executată pentru a obţine rezultatul scontat.
Pe parcursul ultimelor 5 zile salvatorii îşi depun toate forţele pentru consolidarea digurilor de protecţie din sudul ţării. În raionul Cantemir satul Ghioltosu s-au dus lucrări de consolidare a digului de protecţie pe o porţiune de 1200m. Într-o situaţie dificilă se află şi staţia de pompare din or. Cantemir, care este în continuare sub riscul inundaţiilor. Pe parcursul acestor zile de către colaboratorii Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale s-au efectuat lucrări de fortificare a digului de protecţie pe o lungime de 50 m fiind utilizaţi peste 10 mii de saci cu prundiş. Tot aici a fost folosită 200m de peliculă pentru protejarea digului. În pofida lucrărilor întreprinse de salvatori apa şi a făcut cale, spălînd şi deteriorând o porţiune a digului de protecţie. Pentru consolidarea repetată a acestuia au fost antrenate peste 25 unităţi de tehnică. Salvatorii lucrează în regim de 24 de ore reuşind cu greu să ţină piept apelor. La moment staţia de pompare este monitorizată, iar digul de protecţie fortificat în prejmă, serveşte drept scut de protecţie, pentru-ca apele să nu poată înainta. Situaţia alarmantă se mai menţine şi pe porţiunea de pod dintre Cantemir şi Stoianovca, unde în continuare se monitorizează nivelul apei, cît şi verificare a digului de protecţie construit anterior. La aceste lucrări zilnic participă un efectiv de peste 300 persoane din cadrul Serviciului Protecţie Civile şi Situaţiilor Excepţionale, Ministerului Afacerilor Interne şi Trupelor de Carabinieri.
În continuare în zona cu risc de inundaţii se află localităţile din preajma râului Prut din raioanele Cantemir şi Cahul.