Un bărbat a suferit arsuri în urma unei explozii provocată de o scurgere de gaz de la un aragaz. Cazul a fost înregistrat în amiaza zilei de 31 octombrie 2024 într-un apartament de pe strada Independenței 10/1 din municipiul Chișinău. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 11:15. La fața locului au fost îndreptate trei echipe de salvatori și pompieri. Ajunși, aceștia au stabilit că în urma exploziei, incendiu în locuință nu s-a produs. Pompierii au evacuat din interiorul bucătăriei două persoane, o femeie în vârstă de 88 de ani, care nu a avut de suferit și un bărbat în vârstă de 84 de ani, care a primit diverse arsuri pe suprafața corpului. Ulterior acesta a fost preluat de echipajul de medici și transportat la spital pentru îngrijiri de rigoare.
Toate circumstanțele producerii incidentului urmează a fi stabilite de specialiști.
IGSU îndeamnă cetățenii să verifice periodic funcționalitatea echipamentelor și tehnicii de uz casnic și să respecte măsurile de siguranță în vederea prevenirii situațiilor de risc. În caz de situații excepționale oamenii sunt îndemnați să apeleze Serviciul de urgență 112.