Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale atenţionează populaţia cu privire la respectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor. Atmosfera de sărbătoare nu trebuie să fie umbrită de producerea unor situaţii excepţionale.
Astăzi la Centrul republican de instruire al Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, Direcţia resurse umane a organizat un seminar instructiv privind evaluarea anuală a performanţelor profesionale ale funcţionarilor publici angajaţi în cadrul Serviciului Protecţiei Civi
În seara zilei de 27 decembrie, în rezultatul accidentelor rutiere, 3 persoane au decedat, iar 6 persoane au fost internate în spital cu diferite traumatisme.
Primul incendiu cu caz de deces a avut loc în oraşul Ungheni, într-o casă de locuit de pe strada Alexandru cel Bun nr. 27. Pradă focului a devenit proprietarul casei în vîrstă de 75 de ani.
Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor excepţionale vine în atenţia conducătorilor auto cu rugămintea de a se abţine de la călătorii la distanţă pe parcursul zilelor de odihnă, deoarece precipitaţiile sub form
Un autovehicol de tip camaz, s-a accidentat la intrarea în raionul Drochia în jurul orei 11:00 min. Accidentul s-a produs în urma intrării maşinii într-o curbă periculoasă.
Un incendiu s-a produs în satul Sîrma, raionul Leova, unde într-o odaie de locuit dintr-o gospodărie au luat foc bunurile materiale. În aceiaşi încăpere a fost depistat cadavrul unui bărbat de 66 de ani.