În noaptea de 03 august, salvatorii din capitală au intervenit pentru a evacua o persoană din automobilul avariat. Apelul la Serviciul 112 a fost înregistrat la ora 00:08.
Conform datelor colectate din subdiviziunile teritoriale al IGSU, salvatorii au intervenit în mai multe situații de risc în urma ploilor torențiale cu vânt puternic, care au fost înregistrate ieri 02 august, pe teritoriul Republicii Moldova.
Conform datelor Serviciului Hidrometeorologic de Stat, astăzi 02.08.2021 în intervalul orelor 17:00-23:00 pe arii extinse se prevăd descărcări electrice, izolat cu averse puternice (15-20 l/m2), însoțite de grindină și vijelie de până la 15-20 m/s.
Ieri, 1 august, salvatorii din raionul Telenești au intervenit pentru a efectua lucrări de descarcerare în urma unui accident rutier, care s-a produs în localitatea Chiștelnița, raionul Telenești. Apelul la Serviciul 112 a fost înregistrat la ora 13:07.
În ultimele zile ale lunii iulie, angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au informat circa 6000 persoane privind regulile medico-sanitare, care trebuie să fie respectate pentru evitarea infectării cu COVID-19.
Astăzi, 31 iulie, scafandrierii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au recuperat corpul neînsuflețit a minorului în vârstă de 15 ani, care pe data de 29 iulie s-a înecat în râul Nistru, în preajma localității Ustia, raionul Dubăsari.
Сonform datelor colectate din subdiviziunile teritoriale ale IGSU, mai multe prejudicii au fost înregistrate în urma precipitațiilor abundente însoțite de grindină și vânt puternic care au avut loc pe data de 29 iulie.
În dimineața zilei de 30 iulie, începând cu ora 07:00, angajații IGSU au reluat lucrările de căutare a minorului dat dispărut pe râul Nistru, în apropiere de localitatea Ustia, raionul Dubăsari.
Conform informațiilor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, colectate din subdiviziunile teritoriale, în urma condițiilor meteorologice nefavorabile care au avut loc pe data de 29 iulie, au fost înregistrate mai multe intervenții ale salvatorilor în regiunile țări
Astăzi 29 iulie 2021 la stația de salvare pe apă din parcul La Izvor din municipiul Chișinău, șaisprezece absolvenți scafandrieri au primit diplome după ce pe parcursul mai multor săptămâni au trecut un curs de instruire.