Inspectoratului General pentru Situații de Urgență continua Campania de informare a populației cu genericul „Minimalizarea riscurilor de producere a cazurilor de explozii și incendii cauzate de exploatarea buteliilor cu gaz lichefiat și instalațiilor de utilizare a gazelor naturale”. Astfel, în perioada 16 august – 22 august 2021, specialiștii Inspectoratului au venit în 899 case de locuit din 75 localități din raioanele țării pentru a le comunica oamenilor despre riscurile la care pot fi supuși în caz de nerespectare a regulilor de securitate. Salvatorii au afișat 395 informații în locurile publice, precum și au înmânat oamenilor 753 recomandări și 1157 pliante informative despre regulile de securitate de care trebuie să țină cont pentru evitarea situațiilor de risc cauzate în urma exploatării necorespunzătoare a buteliilor de gaz și a instalațiilor conectate la gaze naturale. În cadrul Campaniei, cetățenii sunt rugați să păstreze butelii de gaz în exteriorul locuințelor, să alimenteze astfel de utilaje doar cu combustibilul pentru care sunt destinate, precum și să verifice sistematic instalațiile utilizate în casele și gospodăriile acestora. Conform datelor colectate din subdiviziunile IGSU în urma acțiunilor de profilaxie de la începutul Campaniei au fost informate 104665 persoane și mai mulți angajați din cadrul a 1941 stații de alimentare cu gaz lichefiat. Măsurile de prevenire urmează a fi realizate de salvatori în toate regiunile din Republica Moldova, iar scopul acestora este de a reduce producerea deflagrațiilor în urma utilizării buteliilor și instalațiilor alimentate cu gaze naturale.





